joi, 22 decembrie 2016

supernovă


Mi s-a spus că aș arde mult prea intens pentru galaxia în care viețuim. Că m-am aprins mult prea grăbit și oamenii sunt adesea obosiți de lumina-mi agasantă. Așa că m-am stins fără veste și orbiseră cu toții. În lumina aceea limpede pe care o răspândisem, nimeni nu fusese capabil să îmi vadă culorile. Eu am continuat să luminez, însă doar pentru proprii mei ochi, încât am descoperit un tezaur în razele pe care le împărțeam tuturor, dar pe care nimeni nu le distingea cu adevărat.
Am început să ard pătimaș pentru mine și am devenit cel mai colorat punct din propriul univers. O supernovă ce se mișcă și explodează departe de privirile celorlalți, doar de dragul de a-și vedea singură grandoare și de a se bucura de propria-i avalanșă ardentă de culori.
Și poate că aceasta este moartea mea, căci explodez și mor; dar eu sunt capabilă să renasc, să devin, să mă schimb și să continui dansul stelelor; până la sfârșitul universului.
Poate că nu sunt Soarele neschimbat ce dăinuie veșnic în acest univers cu iubirea sa cordială, ce face florile să înflorească, ce dăruiește viață de miliarde de ani; însă sunt o supernovă efemeră ce trăiește prompt și intens tot ce soarelui îi ia o întreagă veșnicie să înțeleagă; și o fac doar de dragul de a dansa printre stele, fără să mă tem că-i voi răni pe alții; pentru că sunt singură și nu depind de nimeni; sunt trecătoare, iar acesta este avantajul meu în Univers.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu