joi, 25 august 2016

Nu știu nimic.

Credeam atâtea. Credeam că știu atâtea. Dar de fapt, nu știu nimic.

Nu știu și nu îmi este rușine să spun asta. După atâtea căutări de sensuri, de rosturi ale vieții, de motive de a trăi, cred că eu însămi sunt de ajuns. Și nu mi-e frică să recunosc, astăzi, că eu sunt de ajuns. Eu însămi, fără să-mi expun manierele, cunoștințele, fără să râd la fiecare glumă, fără să caut atenție. Eu însămi, precum un diamant neșlefuit care e conștient de autenticitatea lui chiar dacă nu a trecut prin mâinile oamenilor și nu a fost încă șlefuit. Chiar și sub greutatea celor mai masivi munți, un diamant rămâne un diamant.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu