sâmbătă, 4 iunie 2016

Poate că...|O scrisoare pe care nu voi avea niciodată ocazia să o trimit

 


Stau în miros de iasomie și privesc cerul înstelat. Atmosfera aceasta romantică ar putea prilejui cele mai puternice visuri, însă nu acum. În seara asta simt că vreau să plâng. Și voi plânge în cuvinte.

Mai mult decât orice, urăsc faptul că mi-a luat dreptul de a avea un rămas bun. Oricât râvneam după finalul fericit, îmi doream să am măcar parte de un final pașnic. Dar n-am avut parte de el, căci din acea zi, întrebările mă tot bântuie. Greșisem atât de mult prin a-mi expune emoțiile?
Lumea este atât de rea și de crudă încât cred că greu îmi va veni să mă mai încred vreodată în cineva. Totul a devenit atât de obișnuit: trădarea, crimele, furtul, drogurile; doar sentimentele nu. De ce evită cu toții să și le exprime? Este atât de grav să faci asta, există o lege despre care urechile mele nu au auzit?
Am rămas cu o frică; aceea de a-mi exprima emoțiile. Și deși se contrazice cu vechile mele impresii, am ajuns să cred că nimeni nu are dreptul să-mi cunoască inima. Este oricum mult prea complexă pentru cineva.
De ce se sperie oamenii când le arăți inima ta?...
A fost la fel ca întâiul pe care l-am iubit. Nu a avut curajul de a spune ce simte, m-a lăsat cu inima frântă și neîncredere în oameni. M-a lăsat cu furie, deznădejde. Am ajuns să-mi plâng de milă pentru că nu mă mai recunosc scriind. Pentru că lacrimile mele au ajuns să curgă tot mai des. De ce se spune că dacă plângi, vezi mai clar lumea? Căci eu o văd tot mai încețoșată și anostă, tot mai plictisitoare, cu fiecare lacrimă pe care o vărs. Și nu am unde să fug când el era evadarea. Toți mă întreabă ce fac, cum mă simt și dacă mai plâng, dar nu atenția lor e cea de care am nevoie. Voiam să plâng pe umărul lui. Dar nu am unde să mă ascund. Brațele lui sunt deschise către oricare alta, însă nu către mine; mi-a întors spatele și am simțit că sunt trădată. Iar durerea este mai puternică ca niciodată pentru că îmi era și prieten. Sau doar așa credeam? Ce era el pentru mine? Mă iubea cu adevărat? M-a mințit tot acest timp? De ce nu-mi răspunde? De ce m-a lăsat cu atâta nesiguranță și atâtea întrebări fără răspuns? De ce?
A fost atât de greșit ce am făcu eu? A fost atât de urât? L-am trădat eu vreodată? "Nu te voi părăsi decât dacă ai face ceva de neiertat". Ei bine, explică ce am făcut.
Ești tu poate cel care nu mă mai iubește? De ce nu vrei să recunoști atunci? De ce mă lași să mă revolt împotriva propriului sine și împotriva lumii? De ce mă lași sa-mi pun atât de multe întrebări când știi ce gânduri negre am? De ce?...
Poate că răspunsul este mai simplu decât credeam și poate că... nu-ți pasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu