vineri, 19 iunie 2015

fantezie reală

Știam de mai mult timp că sunt pierdută,
printre stele,
ecouri,
culori,
universuri imaginare.
Știam că trăiesc în lumea mea
și totul era perfect.
Asta până să apari tu.
Erai precum o poveste
ce capătă contur
în realitate,
iar când privirile ni s-au intersectat
am simțit cum realitatea și fantezia se unesc
precum ziua și noaptea
și nu știam dacă
e un alt apus
sau un răsărit...
Iar acum,
acum sunt tot pierdută,
printre stele,
ecouri,
culori,
universuri imaginare;
iar acum lumea mea încă există
la fel de adevărată ca înainte,
dar o împart
cu tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu