sâmbătă, 25 aprilie 2015

primăvară

florile,
sărutul fin al lui mai.

De fiecare dată când sădim o floare așteptăm momentul în care aceasta va crește mare și frumoasă; momentul în care florile ei ne vor copleși prin frumusețea și mirosul acestora, prin culorile vii și unicitatea lor. Nimic greșit până la urmă, dar floarea nu are cum să crească, înflorească și să fie frumoasă fără o contribuție la creșterea acesteia. Grija din fiecare zi ca aceasta să aibă apă și lumină, atenția acordată evoluției ei reprezintă adevăratul motiv pentru care este atât de minunată când înflorește. Munca transformă orice sămânță mică într-o floare mare și frumoasă, la fel și iubirea și atenția.
În momentul în care ne naștem, sufletele noastre sunt precum niște semințe presărate de soartă prin diferite colțuri ale lumii; grădina vieții fiind plină de diferite sortimente de flori cu diferite înfățișări, miresme, însă toate unice și frumoase. Nu toate florile cresc la fel de repede, la fel de mari și la fel de colorate, asta pentru că sămânța a fost încredințată cuiva și fiecare dintre noi are o sămânță în grijă; acea sămânță suntem chiar noi. Noi suntem și grădinarii și florile în același timp și trebuie să depunem mai întâi o contribuție ca grădinari pentru ca după să ne putem admira înflorind.
De ce ne aflăm în această grădină, nu putem cunoaște cauza și nici de ce solul în care am fost plantați este plin de suferință și durere. Însă suntem flori și ne îndreptăm spre soare, creștem cu lumină și cu cât trece timpul, suntem tot mai sus urmându-i calea.

Un comentariu:

  1. Frumoasa comparatie , nu am realizat niciodata aceasta asemanare dintre oameni si flori... iubesc florile , mi-as dori sa ajung la fel de pura precum o crizantema , florile mele preferate , sau macar o papadie , in momentul in care deja nu mai e galbena , si vantul ii poate duce peste tot acele fragmente din ea , mi se par fermecatoare..

    RăspundețiȘtergere