vineri, 13 februarie 2015

Sfârșit de săptămână

Cum să mă mai exprim, când, citind atâta poezie descopăr că sunt mai jos decât credeam că sunt? Și eu credeam că sunt o simplă amatoare... Nu are niciun rost să-mi dau cu părerea asupra acestei săptămâni, a fost prea aglomerată, un amalgam de evenimente atât bune, cât și rele încât nu știu ce părere să am. Aș putea să spun că sunt confuză, dar nu sunt nici măcar atât. Simt nevoia unei resemnări, unei puteri de a mă ridica, din pământ de unde mă aflu, să renasc și să strălucesc, să mă car de una singură în brațe, către persoana care vreau să fiu, să devin. Am nevoie de sufletul meu, acel timid și rece prieten ce zace ascuns după fizic, acel loc în care dacă mă atingi, voi fi mai profund atinsă decât ți-ai dorit vreodată.
Mi-e dor de o poveste, de un simplu moment, un rezumat al unei vieți transpus pe hârtie, ficțiune sau nu, de o evadare scurtă, fără alte complicații/implicații. De o simplă înșiruire de idei, care să nu mă marcheze, să mă ajute să călătoresc, să mă ducă departe într-o anume direcție, nu pe care o doresc și nici pe care o aștept.
Nu mai pot spera la simplitate. Simplitatea e ceva ce îmi doream de mult, acum aspir către complicat și către artă, oricât de netalentată/neinspirată aș fi.
Ce evadare să mai am? Ce poveste mai scurtă să ascult decât o melodie frumoasă, în timp ce privesc cu respirația tăiată acest videoclip de vis? Sunt prinsă în ficțiune în weekend-uri și tocmai de aceea le iubesc. Mă întorc acasă, la poveștile din cărțile prăfuite din bibliotecă și la melodiile fredonate până târziu în noapte. Ascultați o parte din sufletul meu, dacă vreți și voi, la fel ca mine, să evadați în basme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu