joi, 29 ianuarie 2015

Suntem leneși

Ceea ce m-a inspirat să deschid acest subiect a fost fața unei fete considerate „boboacă populară” la noi în liceu. Machiajul ei cu negru nu mă speriase, însă se uita în jur ca și cum totul arde, nu mai spun că expresia ei facială lăsa de dorit. Ea doar a fost cea care mi-a deschis ochii, pentru că adolescenți depresivi în rândul bobocilor (și nu numai), sunt mulți. Pe holul școlii, oriunde și oricând, se întâmplă neapărat să dai de o față care îți transmite să te împuști sau că nu are nimeni chef de tine. Știu că probabil abordez acest subiect în mod greșit și poate că voi fi judecată pentru această postare, dar toate aceste lucruri nu au legătură decât cu felul nostru de a fi leneși.
Pot să se inventeze tot felul de mașinării care să mestece mâncarea pentru noi și să ne ia din pat și să ne ducă la școală, dar starea emoțională tot cu noi are de a face; iar dacă suntem leneși din punct de vedere emoțional, nu este bine.
De ce sunt oamenii fără probleme depresivi?
Am întâlnit oameni fără casă, bolnavi sau care nu au ce mânca zâmbind, având speranțe îndrăznețe pentru ziua de mâine și o motivație cât pentru întreaga țară. Asta este pentru că ei sunt învățați de unii singuri să supraviețuiască și să se motiveze, să-și câștige încrederea în ei și în faptul că pot trăi viața așa cum le place lor, chiar dacă nu totul este minunat.
Însă cei care au de toate? De ce sunt ei așa de triști?
Toate sunt din cauză pentru că vrem atenție, fără să conștientizăm asta. Nu este vina noastră, pentru că toată lumea are nevoie de afecțiune. Problema este că nu o acceptăm atunci când vine din partea cuiva, ci doar atunci când simțim noi că avem chef să fim iubiți ce ceilalți, iar dacă atunci nu vine, ne bosumflăm. Doar că problema nu este neapărat atenția, ci lipsa de motivare din partea noastră.
Când primim susținere, considerăm persoanele care ne susțin mincinoase, proaste sau pur și simplu credem că nu merităm susținerea, iar dacă nu o primim ne spunem că nu are rost, dacă nu ne susține nimeni. Ceea ce ne lipsește de fapt, nu are legătură cu ceilalți, ci cu noi înșine: noi suntem universul nostru și cei din jurul nostru în același timp. Dacă noi ne motivăm și credem că vom face ceva, o vom face. Dacă noi ne credem cumva, așa suntem considerați și dacă noi arătăm ceea ce putem face, nimeni altcineva nu ne poate contrazice.
De când sunt la liceu, am avut parte de tot felul de situații și, deși pe moment m-am pierdut cu firea și m-am simțit demotivată și patetică, am continuat, repetându-mi că tot ceea ce fac mă reprezintă iar ceilalți nu contează. Cei care mă acceptă așa cum sunt, sunt oameni apropiați, iar cei care nu mă acceptă nu merită să deschidă ușa spre viața mea.
Ni se întâmplă de multe ori să vrem să ne apropiem de unele persoane, dar dacă ele nu sunt în stare să ne accepte pentru cine suntem, de ce am dori să le avem aproape?
Eu cred că trebuie să lăsăm deoparte această lene emoțională, pentru că viața nu se va hotărî să vină într-o zi să-ți spună „Acum ești puternic!” și tu chiar vei fi. Aceste lucruri se învață în timp, așa cum se învață și motivația. Trebuie să încerci să fii mai bun, pentru că nu o va face nimeni pentru tine și ai o singură viață pentru a demonstra cine ești. Dacă nu vrei să înveți aceste lucruri, nu mai ai motiv să fii trist/ă, pentru că nici măcar nu încerci!

3 comentarii:

  1. Foarte bine punctat,ai mare dreptate ! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. "Am stat departe de lume şi mi-am permis aroganţa s-o privesc din depărtare. Am înțeles că viaţa e aşa cum vrei tu s-o vezi, e alegerea ta ce culoare au diminețile." - Diana cu vanilie.
    Frumos articol. Ai perfecta dreptate si eu întâlnesc asemenea "exemplare" pe holurile liceului. Si eu am fost unul dintre ele acum 3 ani. Vârsta ne schimba, asa ca stai fara grija, se vor schimba cu timpul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunată postare! Ai abordat foarte bine subiectul și ai atins multe puncte. Să știi că, din păcate, puțini gândesc în felul în care gândești tu. Adolescenții, mai ales, sunt deosebit de leneși emoțional, și nu numai emoțional, ci psihic în adevăratul sens al cuvântului.

    Foarte bine ai precizat ideea de nevoie de atenție. Avem nevoie de atenție, unii mai multă, alții mai puțină. Însă, așa cum ai menționat și tu, tot noi suntem mofturoșii care au un anumit program când vor să primească atenție. Iar depresia asta pe care o afișează bobocii este, în cea mai mare parte, doar o simplă expresie a lipsei de atenție. Puțini sunt cei care au motive cu adevărat serioase pentru care să alunece într-o astfel de extremă.

    Cuvintele tale sunt cu adevărat înțelepte. În cele din urmă, noi tot de noi depindem. Inițiativa, motivația sunt lucruri pe care noi singuri trebuie să ni le procurăm.

    RăspundețiȘtergere