joi, 29 ianuarie 2015

Suntem leneși

Ceea ce m-a inspirat să deschid acest subiect a fost fața unei fete considerate „boboacă populară” la noi în liceu. Machiajul ei cu negru nu mă speriase, însă se uita în jur ca și cum totul arde, nu mai spun că expresia ei facială lăsa de dorit. Ea doar a fost cea care mi-a deschis ochii, pentru că adolescenți depresivi în rândul bobocilor (și nu numai), sunt mulți. Pe holul școlii, oriunde și oricând, se întâmplă neapărat să dai de o față care îți transmite să te împuști sau că nu are nimeni chef de tine. Știu că probabil abordez acest subiect în mod greșit și poate că voi fi judecată pentru această postare, dar toate aceste lucruri nu au legătură decât cu felul nostru de a fi leneși.
Pot să se inventeze tot felul de mașinării care să mestece mâncarea pentru noi și să ne ia din pat și să ne ducă la școală, dar starea emoțională tot cu noi are de a face; iar dacă suntem leneși din punct de vedere emoțional, nu este bine.
De ce sunt oamenii fără probleme depresivi?
Am întâlnit oameni fără casă, bolnavi sau care nu au ce mânca zâmbind, având speranțe îndrăznețe pentru ziua de mâine și o motivație cât pentru întreaga țară. Asta este pentru că ei sunt învățați de unii singuri să supraviețuiască și să se motiveze, să-și câștige încrederea în ei și în faptul că pot trăi viața așa cum le place lor, chiar dacă nu totul este minunat.
Însă cei care au de toate? De ce sunt ei așa de triști?
Toate sunt din cauză pentru că vrem atenție, fără să conștientizăm asta. Nu este vina noastră, pentru că toată lumea are nevoie de afecțiune. Problema este că nu o acceptăm atunci când vine din partea cuiva, ci doar atunci când simțim noi că avem chef să fim iubiți ce ceilalți, iar dacă atunci nu vine, ne bosumflăm. Doar că problema nu este neapărat atenția, ci lipsa de motivare din partea noastră.
Când primim susținere, considerăm persoanele care ne susțin mincinoase, proaste sau pur și simplu credem că nu merităm susținerea, iar dacă nu o primim ne spunem că nu are rost, dacă nu ne susține nimeni. Ceea ce ne lipsește de fapt, nu are legătură cu ceilalți, ci cu noi înșine: noi suntem universul nostru și cei din jurul nostru în același timp. Dacă noi ne motivăm și credem că vom face ceva, o vom face. Dacă noi ne credem cumva, așa suntem considerați și dacă noi arătăm ceea ce putem face, nimeni altcineva nu ne poate contrazice.
De când sunt la liceu, am avut parte de tot felul de situații și, deși pe moment m-am pierdut cu firea și m-am simțit demotivată și patetică, am continuat, repetându-mi că tot ceea ce fac mă reprezintă iar ceilalți nu contează. Cei care mă acceptă așa cum sunt, sunt oameni apropiați, iar cei care nu mă acceptă nu merită să deschidă ușa spre viața mea.
Ni se întâmplă de multe ori să vrem să ne apropiem de unele persoane, dar dacă ele nu sunt în stare să ne accepte pentru cine suntem, de ce am dori să le avem aproape?
Eu cred că trebuie să lăsăm deoparte această lene emoțională, pentru că viața nu se va hotărî să vină într-o zi să-ți spună „Acum ești puternic!” și tu chiar vei fi. Aceste lucruri se învață în timp, așa cum se învață și motivația. Trebuie să încerci să fii mai bun, pentru că nu o va face nimeni pentru tine și ai o singură viață pentru a demonstra cine ești. Dacă nu vrei să înveți aceste lucruri, nu mai ai motiv să fii trist/ă, pentru că nici măcar nu încerci!

vineri, 16 ianuarie 2015

Carte: Tess d'Urberville de Thomas Hardy

Tess d'Urberville este povestea unei fete de la țară care își trăiește viața pentru fericirea și mulțumirea celorlalți. „O femeie pură” așa cum scrie și pe prima pagină a romanului. Cred că povestea de viață a lui Tess este un caz trist, o simplă demonstrație a faptului că un suflet bun nu reușește niciodată să mulțumească pe toată lumea.
Desfăşurarea prost orânduită a planului bine orânduit al vieţii face ca rareori cel chemat să vină şi rar se întâmplă ca omul ce ţi-e sortit să-l iubeşti să apară la ceasul potrivit iubirii.

duminică, 11 ianuarie 2015

Carte: Harta timpului de Félix J. Palma

Harta timpului este o carte cu o acțiune structurată în trei părți, în fiecare conturându-se alte personaje, naratorul omniscient descriind alte povești, dar care au totuși legătură cu celelalte părți și personaje, acțiunea legându-se ca un lanț. Poate că autorul a vrut să sublinieze faptul că detaliile fac diferența, sau poate faptul că depinde mult de perspectiva noastră. Eu am înțeles mai multe lucruri, deoarece poveștile diferă, la fel și concluziile pe care le-am tras pe parcursul lecturii.
„Dacă ar exista mașini care să ne ajute să ne corectăm până și greșelile cele mai stupide, am ajunge să trăim într-o lume plină de iresponsabili. ”

Schimbare

A sosit momentul să mă despart de bobiță. Cred că până la urmă, așa se întâmplă în viață: ne schimbăm. Eu am simțit nevoia de schimbare și mă întorc la numele meu adevărat, la Flavia, pentru că acum simt că îmi pot asuma cuvintele. Știu că nu am mai scris de mult pe blog, nu este timp de scuze. Pur și simplu mi se necesită la școală mai multă creativitate, iar pentru blog, capul meu rămâne gol și lipsit de idei. Sper să reușesc să schimb situația. Poate că a fost și din cauză că am crezut că nu mi se mai potrivea numele, personalitatea însușită. Dar m-am întors, gata să-mi expun părerile, căci nu îmi mai este rușine de persoana mea și sunt pregătită să spun ce am de spus. Inițial, am vrut să șterg toate postările, dar m-am gândit că pe urmă mi-ar părea rău să nu-mi văd evoluția în timp. Momentan, link-ul rămâne același.Mă voi gândi o perioadă dacă trebuie sau nu să-l schimb. Eram gata să renunț la blog, când m-am gândit că așa e și în viață: nu poți renunța când vrei. Așa că, fie că mai citește cineva sau nu ce este aici, eu continui să scriu pentru mine și nu pentru altcineva. Dacă am învățat ceva în 2014(că suntem în noul an deja și eu nu am mai scris nimic despre asta), este că suntem singuri pe lumea asta și trebuie să ne apreciem noi singuri, nu altcineva. Vă salut și voi posta peste puțin timp o recenzie! Fiți pe fază!