sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Sezonul otrăvit – Tasha Alexander » Recenzie

A trecut foarte mult timp de când nu am mai scris o recenzie și sper din tot sufletul că nu mi-am ieșit din mână.
Sezonul otrăvit (în engleză A poisoned season) este cel de-al treilea volum din seria Lady Emily. Nu știu câte cărți din această serie au fost traduse în română (și dacă au fost), însă în această recenzie mă voi lega strict de ce am citit.
Pentru început, cartea nu este genul de carte care să te dea pe spate. Povestea este interesantă datorită faptului că acțiunea are loc în perioada victoriană, perioadă în care femeile trebuiau să (nu) facă anumite lucruri. Sezonul otrăvit se leagă de sezonul londonez în care au loc diferite petreceri/ceaiuri și evenimente, nelipsite în viața unei persoane care este considerată importantă în Londra. Însă, dacă perioadă victoriană nu era plină de intrigi, sinceră să fiu, atunci nu știu care altă perioadă.
Chiar și coperta coperta te duce cu gândul la drame și bârfe din acea epocă. La discuții și secrete, la dansuri și trandafiri lăsați în miez de noapte.

Trecând direct la acțiunea romanului, personajul principal, Emily Ashton este o femeie fascinantă văzută din prisma acestor vremuri. Din câte am înțeles ”citind printre rânduri”, văduva Emily a descoperit de una singură vinovatul pentru moartea soțului ei (în volumele anterioare ale seriei Lady Emily). Femeie inteligentă, dă dovadă de iscusință și tărie de caracter, în timp ce își dă silința pentru a învăța greaca. În cartea de față, ea se confruntă cu alte crime ale căror făptaș doar ea îl poate găsi. În același timp, străzile Londrei sunt bântuite de un hoț care fură obiecte ce au aparținut Mariei-Antoaneta, iar pentru că nu era de ajuns, în lumea aristocrată a Londrei își face prezența un anumit Charles Berry, care se dă drept moșnenitorul  tronului Franței. Însă, ca oricare altă dramă victoriană, acțiunea este condimentată și de pasiunea ei pentru Colin, cel mai bun prieten al răposatului ei soț.
Deși la început Emily ar fi crezut că hoțul și criminalul sunt aceeași persoană, pe parcurs află că hoțul, care mai nou, a făcut o pasiune pentru ea și îi trimite bilete în greacă, nu are nicio legătură cu crimele.
După cum observați, mi-am păstrat vechea metodă: încep să povestesc cartea din perspectiva mea și continui cu opinia personală. Voi începe chiar acum spunând că nu am foarte multe de obiectat, însă nici foarte multe vorbe de laudă. Am avut nevoie de această carte pentru că am luat o pauză lungă de la citit. Stilul Tashei Alexander este foarte plăcut atunci când ai nevoie de o acomodare, însă nu te ține în suspans așa cum ar trebui o carte de acest gen să o facă. Are totuși un subiect destul de bun și este alegerea ideală pentru fetele care vor să mai experimenteze și altceva în afara cărților profunde care trebuie pătrunse și simțite cu fiecare bucățică de suflet.
Printre personajele mele preferate, se află hoțul, care cu o precizie minunată reușește să se strecoare prin tot felul de locuri și să îi dea lui Emily de gândit. Mai mult de atât, la locul faptei nu uită să lase un bilet în greacă spre a-i ușura învățarea limbii greci lui Emily. Mi-a plăcut acest personaj deoarece nu a reprezentat o amenințare iar aparițiile lui au fost mereu interesante.
Continuând cu opinia personală, mi-a plăcut că Tasha Alexander a vrut să evidențieze tăria de caracter și inteligența lui Emily într-o perioadă în care femeile nu aveau libertatea de care beneficiază în zilele de astăzi. De asemenea, mi-au plăcut descrierile care m-au dus cu gândul la acea perioadă și felul în care a fost tratată ideea.
Cu toate acestea, cartea nu m-a dat pe spate. A fost o carte interesantă și cam atât din perspectiva mea. Este probabil din cauză că apreciez atunci când o carte are o învățătură, fie ea morală sau nu, trăsătură pe care în Sezonul otrăvit nu am găsit-o. Însă nu încerc să fac publicitate negativă și vă recomand sa o citiți deoarece sunt sigură că veți fi captivați de aventurile lui Emily Ashton și poate că până la urmă, nu am pătruns-o nici eu atât de bine încât să o înțeleg în totalitate.
Autor: Tasha Alexander
Editura: Nemira
Pagini: 384
Nota: 3.5/5. Este posibil ca această carte să fi meritat o notă mai mare, însă dacă ați citit-o/o veți citi, sunt curioasă de opiniile voastre.

După cum observați, mi-am făcut puțină ordine în orar și am citit și postat. Școala răpește orice urmă de inspirație din mine și abia acum am reușit să-mi mai trag sufletul. Voi ce ați mai făcut? Cum a fost toamna și cum vi se pare școala până în prezent?
Vă las cu o melodie care îmi place enorm!

Aveți grijă de voi,
bobiță

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu