joi, 11 septembrie 2014

Povești cu zâne


Mi-am dorit de mică să fiu învățătoare sau să scriu povești pentru copii pentru că mi se părea frumos să lucrezi cu oameni micuți care sunt la început de drum. În prezent, nu îmi mai doresc să îmi petrec timpul într-o clasă alături de niște suflețele, dar dorința de a scrie ceva scurt, pe înțelesul tuturor, încă există în mine. Am început cu povești scurte și astăzi se pare că am decis să-mi continui această călătorie și vă învit să citiți un mic text pe care l-am scris în această seară, când m-a lovit inspirația. Sper să îi înțelegeți mesajul pentru că așa cum am spus, am încercat să scriu fără să introduc cuvinte complicate, ca să înțeleagă oricine de fapt mesajul ce stă în spatele lor. Mă gândeam chiar să mă apuc de scris povești pentru copii și sunt curioasă de primele păreri.

Zânele. Ați auzit atâtea povești despre ele. Despre zânele care pot zbura și au puteri magice, despre zâne care au cântecul cel mai frumos și străbat văzduhul cu vocile lor frumoase. Despre zâne cu puteri și vise, spreranțe adunate și toate puse în corpuri mici în care în afară de puteri, sălășluește sufletul.
Voi nu știți că de fapt zânele sunt zâne datorită bunătății lor, nu datorită puterilor. O zână este cea care-și folosește puterile pe care le are în scopuri bune este o zână cu adevărat, pe când cele ce nu fac decât răutăți, copiii le numesc „vrăjitoare malefice”.
Dar ce ați spune dacă de această dată, v-aș prezenta o perspectivă diferită de a privi zânele? Una nouă.
Haideți să nu privim zânele ca pe niște ființe care pot face copacii să crească, care se joacă cu apa și înțeleg ce spun animalele. Să nu le privim puterile mărețe și faptul că pot zbura, să nu privim totul din perspectiva aceasta magică. Ci din perspectiva lor.
Zânele se văd făcând ceva bun.
Ele folosesc ceea ce le este dat pentru a ajuta. Nu le pasă că nu au puterea de a se juca cu fulgii de nea, când de fapt ele fac copacii să înmugurească. Ele nu pun preț pe puterile lor, ci pe ceea ce fac acele puteri. Și ce fac de fapt puterile?
Ajută.
Își găsesc prin bunătatea lor scopul în viață. Reușesc să pătrundă în univers și să aibă o anumită sarcină care să contribuie și să ușureze. Ele fac ploile să cadă, aduc lumina pe tot felul de tărâmuri și ajută natura; toate acestea ca să ofere continuitate vieții.
Ele văd toate acestea precum o meserie chiar dacă nu sunt puse de nimeni să facă asta, pentru că văd oamenii fericiți. Ele găsesc mereu timp de făcut ceva și nu se opresc din făcut lucruri bune.
Am visat toată copilăria mea să devin o zână dar nu am realizat de fapt că puterile pe care le aveau zânele le puteam avea chiar și eu. Ele nu erau fericite neapărat pentru magie, ci pentru că singurele lucruri la care se pricepeau reușeau să ajute oamenii. Eu nu mă pricep la multe lucruri, dar oricât de puține ar fi, adunate la un loc fac mult.
Am aproape șaisprezece ani, dar nu cred că este prea târziu să spun că încă vreau să fiu o zână.

Este incredibil de scurt pentru că îmi doresc să fie, așa cum am spus, un text la care să poate medita persoane de orice vârstă. A trecut ceva de când nu am mai postat și acum apar brusc cu asta. Cum nu aveam ceva mai inteligent de postat, am decis să scriu asta decât să mă plâng că am avut o vacanță plictisitoare. Voi cum vă pregătiți de școală? Vă invit sa participați la un concurs pe blogul unei zâne (click aici). 

Noapte bună!
bobiță

4 comentarii:

  1. Foarte frumoasa povestioara. Am aproape 18 ani si as citii asa ceva in fiecare zi!
    Imi place cum scrii si de asemenea, imi place foarte mult blogul tau. Ma bucur ca l-am descoperit.
    In ceea ce priveste scoala, cu cat imi cumpar mai multe chestii, cu atat mai mult realizez ca nu imi ajung, ca nu este destul. Am decis sa o las balta.

    Mult succes in continuare si asteptam mai multe povesti frumoase. Pupici ♥

    RăspundețiȘtergere
  2. E superbă! Eu niciodată nu am vrut să fiu învățătoare/profesoară.Familia mea e plină de așa ceva și am învățat că nu e chiar atât de ușor.Nu îmi plac copiii.Dar tu ai scris superb!Culmea:nu îmi plac copiii,însă îmi place să retrăiesc acea vârstă și prefer toate activitățile copilărești,cum ar fi desenele animate,anime-urile sau basmele cu zâne/prinți și prințese.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Faina povestioara, eu nu am vrut sa fiu invatatoare, mi se parea prea a rea cea pe care o avem, eu nu ma potriveam.

    RăspundețiȘtergere