sâmbătă, 27 septembrie 2014

Concluzii despre toamnă, pagini rupte din jurnal #1

Nici nu realizez ce sentimente mă încearcă și acum, chiar nici nu îmi pare rău că nu am postat mai devreme.
Nu îmi pare rău, pentru că știu că dacă aș fi postat, aș fi făcut-o doar pentru că îmi doream să fie activitate, nu pentru că aș fi simțit că trebuie. Însă sunt din nou aici, încercând să mă eliberez de ceea ce îmi străbate sufletul și gândul, pentru că este toamnă. M-am gândit să fac o rubrică, care să nu fie despre cărți, ci despre ceea ce îmi doresc eu să spun, numită pagini rupte din jurnal. Nu sunt postări de revoltă, nici despre știință, ci niște lucruri scurte, scrise când am inspirație.

Pentru mine toamna simbolizează renașterea. O renaștere aparte, caracteristică mie: când vezi că totul începe să se strice, faci totul scrum și o iei de la capăt. Frunzele de nuc sunt atât de frumoase acum, când se îngălbenesc ușor și par vesele, iar merele de toamnă roșii se încadrează atât de perfect. Îmi pare rău că în această toamnă duc lipsa vechiului plop de lângă casă, înalt, care în fiecare toamnă arunca frunze precum niște fluturași în curte.
Îmi place ce simbolizează toamna. Atunci când ceva este fragil, când vine frigul dispare. Toamna e adevărul. E precum greutățile care vin peste doi tineri care sunt într-o relație fragilă și se despart imediat realizând că nu au fost făcuți decât pentru primăveri frumoase, pentru fericire, dar nu și pentru greutăți și ierni geroase. Dar asta nu poate fi valabil doar într-o relație.
Ne prindem cu sfori subțiri de viitor, de speranțe și vise, dar nu legăm o funie mai groasă și o lăsăm să se rupă atunci când vântul bate. Trebuie să ne pregătim pentru toamnă așa cum o fac furnicuțele, trebuie să ne pregătim pentru realitate, trebuie să ne așteptăm și la ce este rău, dar trebuie să îl înfruntăm cu zâmbetul pe buze.
Căci nici măcar un sfert din viața noastră nu este roz, dar putem să ne bucurăm și de alte culori, cum ar fi galbenul frunzelor de pe jos, verdele închis al ierbii, maroniul crengilor. Ce ni se pare atât de trist în viață? Ceea ce se întâmplă? Nu.
Am realizat că până acum, nu evenimentele din viața mea au fost problema, ci eu. M-am lăsat întristată de fiecare gând, am plâns la cel mai mic incident și am vrut ca toate să meargă bine. M-am mințit singură crezând că vreodată, lucrurile vor merge perfect, pentru că, mereu, când ceva merge bine, altceva merge prost. Dar nu merită să ne lăsăm unica viață ghidată de tristețe. Toamna ne arată asta. Chiar dacă totul moare, are o frumusețe aparte și arată mai vesel ca oricând. Chiar dacă lucrurile merg rău, natura continuă să se coloreze, creând singură o parte mai bună. Perspectiva este importantă: tu vezi frunze moarte, eu văd fluturi ce înoată în iarbă. Tu vezi moarte, eu văd renaștere.
Toamna aceasta m-am schimbat și o simt precum un bine. Am renăscut chiar dacă celorlalți li se pare că tot eu sunt. Poate că exteriorul nu îmi este afectat de această schimbare, însă eu, mă simt diferită în pielea mea, o persoană cu totul nouă și schimbată. Colorată în alte nuanțe, cu altă perspectivă.
Cred că este toamnă și chiar dacă port hainele vechi de anul trecut și ascult November Rain de la Guns N' Roses, chiar dacă sunt chiar eu, sunt schimbată.
Poate că ai putea citi mii de biografii ale oamenilor de succes și poate că te-ai putea realiza, dar de la natură înveți lucruri sufletești și minunate, lucruri care te schimbă pe tine și asta e cel mai important.


bobiță

2 comentarii:

  1. Și eu văd toamna ca pe o renaștere, Flavia! Am impresia că toamna ai prilejul să te schimbi după voia ta, poți să te metamorfozezi în ceva mult mai special și frumos!
    Îmi place mult ce ai scris și mă bucur că nu te lași de scris! :)

    RăspundețiȘtergere