joi, 21 august 2014

Invitație la zâmbet

Astăzi m-am privit în oglindă. Mi-am prins părul la spate, așa cum o fac de obicei într-o zi lucrătoare. Mi l-am strâns bine, m-am spălat pe față și m-am privit din nou. Ceva nu era bine. M-am privit atent de data aceasta, încercând să identific ce mă făcea să arăt diferit, oarecum, deprimant.
Nu erau coșurile. Sunt adolescentă, e normal să am coșuri și deși aveam mai multe coșuri ca de obicei, știam că nu asta era problema.
Părul... Nici atât. Stătea bine strâns, niciun fir rebel ca de fiecare dată când îl strâng.
Pe față nu aveam nimic, mă spălasem, arătam destul de fresh.
Ca după somn, ochii aveau culoarea lor profundă, drăguță care îmi plăcea mereu și nu aveam cearcăne, nu eram obosită.
Nu înțelegeam. Uneori arătam mai bine, uneori mai rău, dar care era până la urmă secretul?
Și mi-am dat seama. Precum o minge care te lovește în cap, atunci când ești adormit, așa m-a lovit pe mine în față adevărul.



Zâmbetul.
E imposibil să fii frumos dacă nu ești fericit, măcar pe dinăuntrul tău. Dacă nu ai măcar o sclipire în privire și nici o urmă de zâmbet pe buze.
Am zâmbit. M-am gândit la ceva frumos cum ar fi pisicii cei mici care mă așteaptă afară și cu care, când vor fi mai mari, mă puteam juca sau la momentul în care îmi voi revedea prietenii de la școală. La ciocolata pe care o mâncam când mă odihneam și la cafeaua pe care o beau în fiecare dimineață, în niște ceșcuțe. M-am gândit la faptul că aș vrea să mai spun o glumă ciudată ca bunica să zâmbească și dacă mama sau altă persoană azi va fi tristă, eu voi fi alături de ea încercând să o motivez. M-am gândit la lucrușoare mărunte, la planuri pe viitor care erau sigure, nu la lucruri mărețe despre care eram nesigură.
Și efectul a fost surprinzător, era ca și cum toată fața mi s-a luminat. Ca și cum aș fi fost un șarpe care lăsa în urmă un aspect învechit și scotea la suprafață ceva frumos. Ceva ce a fost mereu acolo dar despre care am uitat.

Așa că țin să confirm că da, frumusețea exterioară chiar vine din interior. Dar ca să fim frumoși, trebuie să și gândim frumos. Să ne gândim că fiecare lucru micuț pe care îl facem ar putea bucura o persoană sau mai multe și la faptul că gesturile impresionează mult. Fiecare, cât de mic; doar simțim și noi asta pe propria piele.
Și îmi doresc să fac în continuare aceste lucruri și să încerc să-i fac și pe alții să zâmbească, nu doar pe mine.

Și am decis să mă gândesc la aceste lucruri mereu. Să le zâmbesc și străinilor pentru că e chiar drăguț să vezi pe cineva cum îți zâmbește. Să zâmbesc, măcar din când în când dacă uneori mai uit asta, dar să mai zâmbesc...
Și vreau să zâmbiți și voi, chiar și străinilor!
bobiță

6 comentarii:

  1. Foarte frumos articolul și nu găsesc decât un răspuns pe măsura lui - :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta chiar m-a făcut să zâmbesc, Flavia! :) Mă bucur pentru tine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate.,,E imposibil să nu fii frumos dacă nu ești fericit”! Și în plus,de ce am fi triști?Nu avem motive reale.Avem casă,avem masă,avem prieteni.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ar trebui să zâmbim mai des, dar cei de lângă noi ţin cu tot dinadinsul să ne răpească zâmbetele :(

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună, ai o leapșă de la mine!
    http://oaia-fantastica.blogspot.ro/2014/09/leapsa-back-to-school.html

    RăspundețiȘtergere
  6. Hei, Flav! Ai o leapșă de la mine.
    http://readingmysticbooks-dap.blogspot.ro/2014/09/back-to-school-tag.html

    RăspundețiȘtergere