sâmbătă, 12 iulie 2014

Haideți să lăsăm trecutului depresia

Din diferite motive, ajungem într-o etapă a vieții în care suntem răpuși de o tristețe de care pare că nu putem scăpa. Fie că avem sau nu gânduri sinucigașe, ajungem într-un sfârșit să ne detestăm viața. Am și eu aceste momente în care sper să mor cât mai repede, în care viața pur și simplu nu are niciun sens și în care îmi pun tot felul de întrebări referitoare la cine sunt și la cine trebuia să fiu. În tot felul de articole pe care le-am citit, am tras concluzia că depresia se poate trata atunci când suntem preocupați de ceva anume. Însă trebuie să vrem și adevărul e că de stările de tristețe nu putem scăpa pe veci. Dar avem nevoie de ceva care să ne facă să ne simțim mai puțin singuri și să ne atenueze starea de tristețe. Avem nevoie să facem ceva.


O plimbare în natură
Pe mine mă ajută foarte mult să îmi revin atunci când plec de acasă și mă plimb printre copaci iar în jurul meu este doar iarbă verde. Însă atunci când vă plimbați, uitați de problemele voastre și găsiți o poveste fiecărei frunzulițe sau fiecărui fir de iarbă văzut. Dacă aveți ocazia să dați de flori, strângeți-le și păstrați-le pentru presat. Mutați o rămurică din calea unui pârâu sau piatra care vă stă în drum. Fotografiați peisajele frumoase de care vă bucurați. Rupeți câteva flori care vă plac și luați-le acasă. Așezați-vă pe bancă sau pe iarbă, priviți păsările și gândiți-vă la drumul pe care l-au făcut. Priviți furnicuțele de pe copaci și cât de organizate sunt. Bucurați-vă de splendoarea naturii. Lucrurile micuțe ne ajută să ieșim din starea de depresie și ne măresc încrederea în noi.


Călătoriile
Să schimbăm aerul ne ajută foarte mult. Nu degeaba și vorba „Schimbi locul, schimbi norocul”. Chiar dacă nu aveți cum să mergeți în altă țară, sau pe alt continent, mergeți în locurile care se potrivesc cu bugetul vostru. Până la urmă, România este foarte frumoasă și chiar avem ce vizita. Veți rămâne cu amintiri și poate chiar și cu noi prieteni.

Handmade stuff (DIY)
Nu trebuie să ai facultate ca să faci niște lucruri mărunte și frumoase. De fapt, poți face asta și la grădiniță. Am devenit mult mai pozitivă atunci când m-am apucat de împletit brățări sau am făcut semne de carte. Așa că, fie că împletim o brățară, facem o felicitare sau coasem un nasture nou pe tricoul nostru ca să îl personalizăm, ne concetrăm pe altceva și reușim să scăpăm de gândurile rele. Mă gândeam să găzduiesc pe blog un fel de rubrică despre cum putem face anumite lucruri și să vă arăt rezultatul. O să mă mai gândesc la asta și o să vă anunț în cazul în care o să fac așa ceva. Oricum, dacă nu știți ce ați putea face, găsiți aici destulă inspirație.

Gătitul
Ok, și acum parcă deja vă aud vocea interioară, imediat ce ați citit cuvântul „gătit” spunând că voi nu știți să gătiți. Dar ca să știți, trebuie să începeți cu ceva micuț. Nici nu aveți idee cât de mult vă ridică moralul gătitul. Nu vă așteptați ca eu să fiu o măreață bucătăreasă, însă îmi place să o ajut pe mama la bucătărie și să mă implic, măcar văzând cum se face un anumit fel de mâncare. Și, dacă vreți să vă apucați de gătit pentru că nu ați făcut niciodată așa ceva, începeți cu clătitele. Sunt foarte ușor de făcut, însă aveți grijă cum le întoarceți. Veți vedea că este interesant să cauți rețete, să le respecți și să vezi într-un final ce ți-a ieșit. Și, chiar dacă nu iese ceva din prima, până la urmă, în viață înveți.

Cărți inspiraționale
Când sunteți triști, nu aveți chef de citate prostești cu fii optimist ș.a.m.d.. Însă, dacă citiți asemeana cărți sau citate după ce faceți măcar un lucru de mai sus, le veți percepe altfel. Spunem uneori că o anumită carte ne-a schimbat viața, însă, asta s-a întâmplat datorită faptului că aceasta s-a potrivit stării noastre. Dacă suntem pozitivi și citim asemenea cărți, viața noastră chiar va fi schimbată.

Știu că vă este probabil greu să vă apucați de ceva în cazul în care sunteți într-o stare depresivă, dar vă rog neapărat să încercați pentru că depresia acționează atunci când nu ne concentrăm asupra unei acțiuni, atunci când mintea nu ne este ocupată. Până la urmă trebuie să știm să facem lucruri mărunte mai întâi, ca apoi să știm să facem lucruri mărețe. Eu am încercat să-mi împărtășesc experiența personală și orice părere este bine venită. Nu sunt bună la dat sfaturi, însă mă străduiesc și asta mă face să mă simt mai bine. Pe data viitoare!

pupici și îmbrățișări, bobiță

7 comentarii:

  1. Un lucru e sigur, scrii frumos!
    Ma regasesc in cuvintele tale, uneori cand am ganduri de: "ce rost am pe lumea asta?", "toate merg pe dos" etc am impresia ca nu sunt intreaga la cap... apoi astept, ma gandesc la tot felul de lucruri, scriu, citesc, ascult muzica, vorbesc cu oamenii si trece. :)
    Toti avem astfel de 'hopuri' uneori, nu cred ca e nimic anormal, cata vreme nu e o stare continua.
    Ador plimbarile, ador sa ma plimb cu prietenele sau prietenii si sa povestim neincetat. Calatoriile imi plac,dar drumul cu masina ma oboseste.
    La gatit nu prea ma pricep, stiu sa coc placine, clatite, sa fac salate, omleta, senvisuri si maioneza. Cat despre cartile insipartionale, depinde si ce carti. :)
    Vrei sa facem schimb de link-uri? Te pun in blogroll. Un weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa postare, si eu ma regasesc in postare, multumesc de sfaturi, chiar aveam nevoie. La gatit, ce-i drept, nu ma pricep, dar la restu ma descurc :)) .
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Superb post,Bobiță! Și eu mă regăsesc aici,eu sunt o persoană care oscilează foarte mult când vine vorba despre sentimente.La gătit mai șchiopătez,dar aș putea încerca!Toate sugestiile sunt extraordinare,felicitări pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce ne trebuie cărţi inspiraţionale când avem postări de acest gen? :-D
    De fapt, te pricepi chiar foarte bine la dat sfaturi, şi îţi mulţumim că ai făcut postarea asta. Dă Doamne ca toţi cei care trec prin momente depresive să treacă pe aici. Eu sigur am să revin când voi fi cu moralul la pământ.

    RăspundețiȘtergere
  5. Desi este prima data cand iti citesc blogul :) pot spune ca ma regasesc in descrierea facuta de tine :( si tot ce ai spus este foarte adevarat :O3 . Affiliate :) ?

    RăspundețiȘtergere
  6. De-aș fi știut toate chestiile astea mai devreme aș fi știut cum să ies mai devreme din depresie. În mare parte eu m-am lecuit cu plimbările și cu cărțile care mi-au ridicat moralul, dar și celelalte căi sunt bune! Mă bucur că există un asemenea post pentru cei care se confruntă cu așa ceva.
    Îmbrățișări pentru bobițăăă!

    RăspundețiȘtergere
  7. Cum să ai depresie când ai cursorul cu pisicuțe ? ce draguț .
    Dar să revin la subiect . Bună postarea mi-a placut ,iti dau drepate sunt bune metodele de a scăpa de gandurile negative și de probleme .
    Orice poate face ziua mai bună atunci de ce să nu-i acorzi o șansă.

    RăspundețiȘtergere