duminică, 11 mai 2014

Idei greșite cu care trăim în această societate

1.„ Aspectul fizic este cel important
Am mai avut o postare legată de aspectul fizic și despre cât de greșit este faptul că pentru noi doar asta este important. Trăim într-o societate în care doar aspectul este important. Puținii dintre noi care preferăm să vedem dincolo de aparențe, suntem niște ciudați pentru restul. Problema e că, de fapt, am crescut într-un mediu contaminat de această idee greșită. Când eram mică, învățam din povești că Albă ca Zăpada și Cenușăreasa au reușit în viață – dacă putem numi căsătoria cu un prinț reușită – doar datorită aspectului fizic. Albă ca Zăpada și Cenușăreasa își făceau mama sau surorile vitrege geloase datorită aspectului, nu datorită priceperii într-un anumit domeniu sau talentului muzical să zicem. Încă de mici, suntem învățați cu ideea că dacă nu arăți bine, nu ai nimic. O perioadă a vieții mele am trăit și eu cu această impresie. Din cauza frustrărilor adolescenței, am început să mă consider urâtă și cum aspectul tot rămăsese pentru mine pe primul loc, mă enervam și simțeam că totul se prăbușește. Cum să trăiești urât(ă) într-o lume în care doar cei frumoși reușesc?
Din fericire, se poate. Suntem frumoși chiar dacă nu avem un aspect de invidiat. Ceea ce știm, ceea ce gândim este mult mai important. Persoanele deștepte de la putere (și aici nu mă refer la Băsescu) au creat această idee pentru a profita de modul de gândire al societății. Te consideri grasă? Există pastile de slăbit! Te consideri urâtă? Există fond de ten, rimel și atâtea farduri! Astfel, ei au creat problema și tot ei au adus o rezolvare care ar avea cică scopul să ne ajute, dar care nu urmărește decât să îi îmbogățească pe ei. Noi avem senzația că ne este mai bine dacă ne machiem sau dacă luăm pastile de slăbit pentru că, am fost obișnuiți cu această idee și când reușim să fim așa cum ar trebui cică să fim, ne bucurăm. Așa am ajuns o societate care promovează prostia și tot ceea ce e legat de aspectul fizic. Ni se pare că dăm mult dacă dăm 50 de lei pentru o carte, pentru că ne-a sfătuit un „inteligent” că mai bine mai punem 20 de lei și ne cumpărăm un tricou șmecher.

2. „Tehnologia este sursa vieții
Suntem triști și din cauză că nu mai avem adevărata bucurie de a face ceva. Ne-am obișnuit să ne cumpărăm totul, să tastăm intens încât am uitat de bucuria de a scrie o scrisoare sau de cât de frumos era când făceam cozonaci cu mama înainte de Paște, în loc să îi luăm gata făcuți. Am preferat să lăsăm tradițiile și tot ceea ce ține de datoria noastră în schimbul tehnologiei. Nu mai facem nimic distractiv și copilăresc, pentru că facem mizerie. Nici copiii nu se mai joacă cum se jucau o dată. Ce tablete? Ce telefoane? Înainte abia dacă ne uitam la televizor și tot mai bine trăiam.
Nu vreau să spun că sunt contra tehnologiei. Are o anumită importanță în viața noastră, însă pare că în ultimul timp mai mult prostim decât să ne informăm. Când am văzut într-o emisiune la televizor că cineva cumpăra nu știu ce monede ca să se poată juca băiețelul lui nu știu ce stupizenie, îmi venea să mă dau cu capul de pereți. De ce ai face așa ceva? Am observat că deși jocurile pentru copii au scop informativ, majoritatea copiilor nu fac decât să tocească răspunsurile pentru a aduna puncte. Apasă de trei ori pe tabletă când o voce zice trei, chiar dacă ei abia au învățat să numere; pun cuvintele în ordine chiar dacă nu au învățat să citească și aranjează puzzle-uri chiar dacă nu au făcut asta niciodată în viața reală. Până și cei mici devin ușor dependenți și asta se întâmplă tot din cauza cuiva foarte deștept, de la putere care vrea să ne controleze, să ne facă dependenți ca apoi, să ne poate manipula. Din cauza unui telefon, un adolescent e în stare să-și bată părinții. Nu mă credeți? Până și eu sunt nervoasă și cred că și oricare adolescent de vârsta mea când mama îmi ia telefonul sau când îmi spune să închid laptopul. Reamintiți-vă și voi de momentele asemănătoare și veți vedea că îmi veți da dreptate. Până la urmă, bunicii noștri au trăit și fără tehnologie și erau și ei foarte bine informați în legătură cu ce făcea vecinul, pentru că, până la urmă ăsta e rostul tehnologiei. Rețelele de socializare ne permit să ne afișăm și să vedem cum se afișează și ceilalți; adică, o altă metodă de promovare a prostiei. Până și programele de la televizor promovează prostia. Toate posturile nu distribuie decât emisiuni de o calitate foarte slabă care nu au scopul de a ne învăța ceva, ci de a promova vulgaritatea și violența. Trebuie să facem diferența dintre ceea ce este bun și ceea ce nu este, pentru a nu ne „hrăni” cu această vulgaritate și a deprinde obiceiuri proaste din cauza acestei influențe.

Nu știu nici eu sigur ce am vrut să spun prin postarea aceasta. Sunt cam obosită, dar sunt sigură că voi face o continuare! Sunt curioasă ce credeți voi și vă doresc o săptămână frumoasă și mult succes la teze!

pupici și îmbrățișări, bobiță

2 comentarii:

  1. Deja îmi știi părerile, bobiță! ;)
    Mi-a plăcut mult postarea asta și nu știi cât te apreciez pentru că ești unul dintre puținii adolescenți care realizează ce îl înconjoară! :)
    Să ai o săptămână faină!

    RăspundețiȘtergere
  2. Faza cu aspectul devine deja enervantă.Știi,eu mă simt întotdeauna inferioară.Toate fetele vor să devină model,vor să fie slabe și înalte dar ,,își lasă acasă” ceea ce e mai important,și anume bunul simț și manierele.Dar de la o vârstă asta nu mai contează.
    Cât despre tehnologie,mi-e puțin rușine să recunosc că și eu am devenit dependentă de internet și telefon.Adevărul e că sunt o ființă sociabilă și nu pot sta izolată,trebuie să comunic și tehnologia mă ajută să înfăptuiesc acest lucru.
    Drăguț post,felicitările mele pentru concepțiile tale și pentru modul în care te exprimi! Pupici :*

    RăspundețiȘtergere