sâmbătă, 24 mai 2014

Aici, În Tărâmul Dragonilor – James A. Owen » Recenzie

Primul volum din Cronicile Imaginarium Geographica, intitulat Aici, În Tărâmul Dragonilor ne poartă pe meleaguri noi și diferite; surprinzătoare. Cartea îi are ca protagoniști pe John, Jack și Charles. Aceștia ajung să se întâlnească accidental iar din acel moment aventura vieții lor începe. Tărâmuri cu ființe despre care ei credeau că sunt doar un mit, nave dragon și reguli noi.
„– E întreaga lume, băiete, zise el, zugrăvită cu cerneală și sânge pe pânză, pergament și piele. E lumea întreagă și e a voastră să o salvați sau să o pierdeți.”

duminică, 11 mai 2014

Idei greșite cu care trăim în această societate

1.„ Aspectul fizic este cel important
Am mai avut o postare legată de aspectul fizic și despre cât de greșit este faptul că pentru noi doar asta este important. Trăim într-o societate în care doar aspectul este important. Puținii dintre noi care preferăm să vedem dincolo de aparențe, suntem niște ciudați pentru restul. Problema e că, de fapt, am crescut într-un mediu contaminat de această idee greșită. Când eram mică, învățam din povești că Albă ca Zăpada și Cenușăreasa au reușit în viață – dacă putem numi căsătoria cu un prinț reușită – doar datorită aspectului fizic. Albă ca Zăpada și Cenușăreasa își făceau mama sau surorile vitrege geloase datorită aspectului, nu datorită priceperii într-un anumit domeniu sau talentului muzical să zicem. Încă de mici, suntem învățați cu ideea că dacă nu arăți bine, nu ai nimic. O perioadă a vieții mele am trăit și eu cu această impresie. Din cauza frustrărilor adolescenței, am început să mă consider urâtă și cum aspectul tot rămăsese pentru mine pe primul loc, mă enervam și simțeam că totul se prăbușește. Cum să trăiești urât(ă) într-o lume în care doar cei frumoși reușesc?

vineri, 9 mai 2014

Dincolo de un destin evident – Giorgio Faletti » Recenzie

Trecutul este locul în care ne este cel mai greu să ne întoarcem. Dar fugind de trecut și de originile noastre, fugim de noi. Și până la urmă, cum să putem fugi de noi când umbra noastră este lângă noi încă din primele clipe ale zilei? Jim Mackenzie a fugit toată viața de ceea ce este. Și-a dorit să devină pilot și s-a îndepărtat de casă și de originile sale. S-a născut într-o familie de indieni navajo, însă a preferat să se îndepărteze de tradițiile și credințele lor. Însă când se întoarce în satul natal, redescoperă locurile și persoanele pe care le-a lăsat cu mult în urmă. Dar totul nu este atât de simplu când orășelul liniștit din Arizona este cutremurat de niște crime cu totul bizare a căror rezolvare pare imposibilă. Jim trebuie să se întoarcă în trecut pentru a înțelege crimele și în același timp, pentru a se înțelege pe el.