sâmbătă, 26 aprilie 2014

Pentru fetele care au probleme cu aspectul lor

Ne este imposibil ca noi fetele să nu avem probleme cu imaginea noastră. De la modul în care ne stă părul până la cum ne sunt picioarele, avem mereu de comentat ceva despre aspectul nostru și suntem veșnic nemulțumite. Dacă te afli și tu printre aceste fete, deoarece, mai rar fete care să nu se plângă de cum arată, ei bine, îți dedic această postare cu dragă inimă. Și aș vrea să încep prin ceva scurt și cuprinzător, vorbă pe care cu siguranță ați mai auzit-o: imaginea nu te caracterizează. Niciodată nu o va face. Știu că nu mă veți crede sau că vă veți imagina că nu am ce face. Suntem fete și măcar o dată în viață ni s-a spus, dacă nu în față pe la spate grasă, urâtă, slăbănoagă și multe altele. Aceste vorbe ne afectează mult și avem tendința de a le lua în seamă mai degrabă pe cele rele, decât pe cele bune. Dar de la cine au venit aceste vorbe înjositoare pentru cel care le rostește? De la niște persoane – dacă le putem numi așa, cu toate că ceea ce fac nu e deloc uman – care în afară de fizic nu au nimic de arătat și care se grăbesc să judece cărțile după coperte pentru că așa au fost educate, sperând că vor atrage atenția sau că vor fi mai interesante punând porecle.

miercuri, 16 aprilie 2014

Pulbere de stele – Neil Gaiman » Recenzie

Doriți să călătoriți în Țara Zânelor? Atenție! Vă așteaptă mari pericole : vrăjitoare, unicorni, gnomi, copaci vorbitori... Deși Țara Zânelor pare să le aibă pe toate, o stea este o apariție destul de rară pe acest tărâm. În schimbul inimii Victoriei Forester, Tristan Thorn îi promite acesteia o stea. Născut dincolo de zidurile orașului Wall, acesta crește printre oameni. Fiind rodul dragostei dintr-o zână și un simplu om, pe Tristan nu-l sperie călătoria spre a găsi steaua. Ceea ce nu știe el însă e faptul că steaua este o fată la fel de încăpățânată ca el, care și-a rupt piciorul când a căzut de pe cer și refuză să-l urmeze. Și, cum stelele cad foarte rar de acolo sus și au puteri nebănuite, Tristan nu este singurul care o dorește. Tristan nu mai poate da înapoi și chiar dacă drumul devine mai greu cu fiecare pas, el continuă să lupte.

duminică, 13 aprilie 2014

Leapșă

Am găsit o leapșă pe un blog și din lipsă de ocupație, m-am gândit să o fac și eu. Ă, îi nominalizez pe toți cei care citesc asta. Da, sunt pe blogger de ceva vreme și tot habar nu am pe cine să nominalizez. Drăguț, ă? Oricum, leapșa e foarte faină și poate o să vrea cineva să o facă.

vineri, 11 aprilie 2014

Sub aceeași stea – John Green » Recenzie

Hazel este o fată de șaisprezece ani care nu își dorește nimic de la viață. Nu are un anumit scop sau ceva pentru care să lupte deoarece de la treisprezece ani, de când a fost diagnosticată, ea se consideră în faza terminală. Este o fată care supraviețuiește în fiecare zi cu ajutorul unui tub de oxigen și trăiește în cărți. Atunci când apare Augustus este momentul în care perspectiva ei asupra vieții se schimbă și, în același timp și a mea s-a schimbat. Cei doi sunt perechea perfectă, par a fi făcuți unul pentru celălalt. El este băiatul sexy, drăguț și amuzant care pare să o înțeleagă. Noi adolescenții căutăm în lumea asta prieteni care să ne înțeleagă, așa că prezența lui Augustus în această carte m-a făcut să leșin în interiorul meu la fiecare replică citită.