vineri, 21 martie 2014

Singurătatea numerelor prime – Paolo Giordano » Recenzie

Alice și Mattia sunt două persoane cu o copilărie marcată de anumite evenimente speciale, care, au urmări pentru tot restul vieții lor. Aceste evenimente nu sunt decât accidente care, au reușit să îi traumatizeze și să îi urmeze peste tot. Dar, în afară de asta,  ambii se confruntă cu singurătatea încă din primii ani. El este copilul geniu, mereu distras de școală și învățat, pe care toți îl consideră un ciudat. Ea este fata singură, care și-ar dori să fie ca celelalte. Alice dorește să se schimbe iar Mattia are gânduri sinucigașe. 
Când cei doi se întâlnesc pentru prima oară nu se întâmplă nimic special, deoarece, obișnuiți cu singurătatea, aceștia nu se sinchisesc să mențină o conversație. Însă, datorită Violei Bai, o fată populară din școală cu care Alice se împrietenește accidental, între Alice și Mattia se înfiripă o prietenie sinceră și reușesc să își mențină această relație ani buni.
„Mattia se gândea că el și Alice erau astfel, două numere prime gemene, singure și pierdute, apropiate, dar nu îndeajuns pentru a se putea atinge cu adevărat. ”
Timpul însă reușește să lămurească totul și, în același timp să distrugă speranțe. Mulți au numit cartea „o poveste de dragoste” însă eu nu o consider așa. Relația dintre cei doi este una ciudată, departe de a fi una de dragoste, însă, dacă ai ocazia să o vezi într-o bibliotecă, atunci când îi citești titlul consideră că e o invitație spre a-i înțelege mai bine pe cei singuri, pe care majoritatea îi consideră niște ciudați. Este într-adevăr, vorba despre o atracție între personajele principale ale cărții, însă sentimentele lor sunt ascunse sub fețele lor fără expresie, iar când pare că aceștia devin mai apropiați, ei defapt, nu fac decât să se depărteze mai mult.
Acțiunea este foarte bine plasată și finalul surprinzător. Dacă sunteți adepții cărților cu final fericit în care prințul coboară de pe calul alb și își sărută prințesa, nu v-o recomand. Eu însă, aproape am plâns când s-a terminat această carte. E exact genul de carte pe care o căutam de mult timp, care să mă surprindă și aș fi vrut să nu se termine atât de repede.
Frumusețea acestei cărți este modul în care singurătatea este exprimată precum ceva pașnic și liniștitor.

Autor: Paolo Giordano
Editura : Rao
Pagini: 344
Notă: 5/5


Flavia

3 comentarii:

  1. Nu știu de ce, dar simt o nevoie uriașă de a începe să citesc cartea asta.
    Tema singurătății m-a fascinat întotdeauna pentru că într-o perioadă mă regăseam, așa că sigur o să-mi placă.
    Mi-a plăcut mult recenzia! :) Ai evoluat, Flavia!

    RăspundețiȘtergere
  2. Din titlu simt că ar trebui să o citesc, adică aş putea să spun numai cât de interesant mi se pare titlul şi coperta cărţii, dar subiectul, care pare complex construit? Hmmm...chiar îmi place.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce recenzie drăguță ♥
    Voiam de mult să o cumpăr, de când am văzut-o prima dată la recomandări pe elefant, dar am ezitat de multe ori. Recenzia ta m-a convins că trebuie să o citesc cât de curând.

    RăspundețiȘtergere