duminică, 30 martie 2014

Poze în natură

Primăvara s-a făcut prezentă încă din primele zile ale lui martie însă, în afară de minunata vreme de care putem profita, natura a început să arate splendid. Eu am profitat de ziua liberă de duminică și am făcut câteva poze pe telefon. Bine înțeles, că nu au cine știe ce calitate, și nu sunt poze așa cum postează marii fotografi pe site-urile de specialitate, nu mai spun că s-au salvat mici pentru că nu m-am uitat la setări înainte să le fac; însă am profitat de vreme și de timpul liber ca să împart cu voi împrejurimile de care am eu parte. Deși plănuisem ca astăzi să rămân în casă și să fac temele, m-am reîntâlnit cu o fată din sat cu care obișnuiam să umblu când eram aici la școală. Chef de ieșit nu prea aveam, chiar dacă, după cum vedeți în poze, vremea aici a fost minunată. Mie încă nu îmi vine să cred că m-am lăsat greu convinsă să ies. Pozele sunt făcute în apropierea casei.

vineri, 21 martie 2014

Singurătatea numerelor prime – Paolo Giordano » Recenzie

Alice și Mattia sunt două persoane cu o copilărie marcată de anumite evenimente speciale, care, au urmări pentru tot restul vieții lor. Aceste evenimente nu sunt decât accidente care, au reușit să îi traumatizeze și să îi urmeze peste tot. Dar, în afară de asta,  ambii se confruntă cu singurătatea încă din primii ani. El este copilul geniu, mereu distras de școală și învățat, pe care toți îl consideră un ciudat. Ea este fata singură, care și-ar dori să fie ca celelalte. Alice dorește să se schimbe iar Mattia are gânduri sinucigașe. 

joi, 20 martie 2014

înapoi

De când am postat că nu voi mai fi pe aici, s-au întâmplat destul de multe. Bănuiesc că și voi ați trecut prin multe schimbări, întâmplări și nu mai sunteți aceleași persoane. Acest blog a însemnat foarte mult pentru mine și încă nu pot să cred că am făcut greșeala de a-l abandona pentru un blog nou. Am făcut asta pentru că mi se păreau postările prostești, nu voiam ca toți să știe cât de ciudată sunt așa că am luat-o de la început. „Începusem” un blog prin septembrie, însă abia în noiembrie am simțit și eu nevoia să scriu acolo. Nu prea mă atrăgea și, sincer, părea cam sinistru și gol, prea curat și fără viață. Așa ca o farmacie. Și, ciudat, de fiecare dată mă gândeam la ce ar fi să postez aici. Nu știu dacă mai am vechii cititori, poate doar puțini, însă eu am de gând să mă întorc aici, acasă, în mica mea lume plină de amintiri pe care vi le-am istorisit nerăbdătoare în postări. Am de gând să postez, nu știu cât de des, însă nu mai vreau să renunț. Am pierdut din august până în prezent timpul degeaba și nu știu dacă o să-l pot recupera însă, pot încerca.